Punte dentară clasică sau implant dentar?
Diferența dintre puntea dentară clasică și punțile realizate pe implanturi dentare
Puntea dentară clasică este asemenea unui pod între doi „stâlpi”, care sunt dinții sau măselele. Această lucrare se realizează prin pilirea unor dinti, care, după cum se poate observă și în imagini, își pierd vitalitatea. În plus, un lucru foarte important de reținut, sub lucrare, o să înceapă aparitia cariilor, din zonele unde nu se poate efectua o igienizare și dantură pe care este montată puntea dentară se va macină și deteriora în timp, până când acea lucrare va ceda.
Deasemenea, trebuie să ne gândim că durata de viață a unui implant dentar versus durata de viață a unei punți dentare clasice, depinde direct de cât de sănătoase sunt rădăcinile naturale, care se pot caria (exemplu concludent în video de mai sus), poate apărea mobilitate la dintii care susțin lucrarea de la orice suprasolicitare.
Oricine trebuie să înțeleagă faptul că implantul dentar este, până la urmă, mai convenabil ca preț, dacă facem un raport simplu între timp și costuri și că, atentie, nu mai are un preț mare ca acum 12 ani, spre exemplu, când implantologia era în perioada pionieratului.
La Implant3D, manopera de inserare a unui implant rapid este mult mai simplă decât manopera de „pilire” a danturii, pentru o lucrare de punte dentară și durează, în cazurile normale, chiar și până într-o ora, ca timp total de lucru.
Noul concept FIX-PE-LOC IMPLANT3D reunește cele mai noi proceduri de implanturi dentare rapide, existente în prezent în stomatologia modernă, și are ca scop esențial reducerea timpului la maxim pentru pacienții care își doresc să aibă o dantură frumoasă, sănătoasă și rezistentă.
Tehnologia digitală 3D, deținută de Implant3d, oferă pacienților un sistem integrat de reabilitarea totală sau parțială a danturii, de la o singură ședința, la maxim 3-5 zile. Această durată de timp, foarte mică, este motivația principala a Implant3D pentru ca orice pacient, care vine in cabinetul nostru, sa “cheltuiasca” cel mai putin timp posibil, atât de pretios astazi.
Implant3D a creat un sistem simplu de comunicare, cu scopul de a eficientiza si mai mult timpul viitorilor pacienti:
- Dialogul direct pe pagina de facebook, prin sectiunea MESAJ (Messenger), cu un medic specialist Implant3D, inainte de venirea in cabinetul stomatologic. Posibilitatea de a trimite pe adresa de e-mail implant3dro@gmail.com radiografiile cerute de medic, in acest fel fiind posibila o preevaluare a situatiei medicale a pacientului. Dupa acesti simpli pasi, puteti face direct, de comun acord cu medicul stomatolog, o programare la cabinetul stomatologic Implant3D. Acesti pasi sunt benefici pentru oamenii care locuiesc in afara Romaniei sau in alte localitati din provincie, care isi doresc rezolvarea problemelor in cel mai scurt timp posibil, la cel mai convenabil pret. Este deja stiut ca numarul romanilor care se vad nevoiti sa lucreze in strainatate este din ce in ce mai mare, iar asigurarile medicale in UE ce ii ajuta sa-si mentina starea de sanatate nu prevad si servicii stomatologice, acestea avand costuri foarte ridicate si aproape imposibil de accesat pentru oamenii obisnuiti. Cabinetul stomatologic Implan3D vine in intampinarea acestei probleme si ofera cele mai bune solutii in materie de timp si pret.
- In momentul preevaluarii, pacientii vor sti cu aproximatie (de multe ori, cu precizie) timpul necesar de care au nevoie pentru lucrarile stomatologica, pentru care vin la cabinet.
- Gratie noilor tehnologii, Implant3D va poate rezolva problemele stomatologice in timpul concediului, unde puteti imbina utilul cu placutul in cel mai eficient mod cu putinta. Foarte multi romani care lucreaza in afara tarii, beneficiaza de un concediu pe an, de maxim 4 saptamani, timp suficient pentru cele mai complexe lucrari stomatologice, dar la preturi de 5-6 ori mai mici decat in tarile dezvoltate din Uniunea Europeana.
- Planurile de tratament stomatologic si programarile se pot face, acum, gratuit si de la distanta,la Implant3D, datorita evolutiei tehnologiei, dezvoltate si in Romania la fel ca in celelalte tari UE.
- Implant3D lucreaza, asemenea altor cinici din Romania, cu tehnologii de ultima generatie si cu materiale de inalta calitate. Realizarea (fabricarea) dintilor si a fatetelor se face FIX-PE-LOC in cabinet. Poti, de la bun inceput, sa-ti previzualizezi viitorul zambet si sa faci orice alegere doresti in ce priveste culoarea viitoarei tale danturi, pe care ai visat-o.
Și, nu uitați : ZÂMBETUL este, precum o amprenta, UNIC. Un zâmbet frumos, plin, larg, a fost, este și va fi un mesaj social de bunăstare, farmec, putere, personalitate și, de ce nu, „piesa” de rezistență pentru oricine îl „deține”.
Transformă-ţi vacanţa sau cateva zile libere în zâmbet!
Oriunde te-ai afla, îţi poţi face o programare la Implant3d (în private, mesaj pe facebook) şi ai sansa unor lucrări complexe în aceeaşi zi. FIX-PE-LOC!
Pentru orice alte informatii suplimentare, dar si pentru programari, puteti suna la numarul de telefon al cabinetului stomatologic Implant3D (0733 173 232) sau ne puteti trimite mesaje (in private) pe pagina noastra de facebook, unde puteti avea un dialog cu un medic specialist Implant3D. Clik aici—> Implant3D
Marcel
iunie 18, 2020 at 10:35 amCit costa